Scrisoare profesorului de mâine – „Cheia transformării este la tine”

Îți scriu acum, profesorule, o scrisoare.

Cine ai fost în viața mea? Sau, mai bine zis, cine rămâi a fi în viața mea ?

Am căutat răspunsurile mult timp. Le-am căutat peste tot. În caietele unde încercam sârguincios să desenez primele litere, în primele emoții de om cu rucsacul în spinare, în frunzele galbene de toamnă, în reflecția a doi ochi sclipitori și entuziasmați, în primele încercări de a fi bună, în primele eșecuri și regăsiri de sine, în primele conștientizări că Pot. În acel început de maturitate care mă înaripează și îmi dă putere să cresc, să fiu pregătită pentru zbor, pentru marele meu zbor în lume.

Și am tot căutat și am tot căutat. Cumva amuzată și încrezută, o voce m-a-ntrebat :

– De ce cauți bucăți din mine acolo unde ele nu-s? Nu ai înțeles că anii tăi de creștere, școala ta, profesorii tăi – sunt toate împletite în mine, sunt bucăți din mine, bucăți din tine ?

-Cine ești, am întrebat ? – Sunt inima ta. Simți ?

Aici te-am găsit, profesorule, în sufletul unui copil.

Școală, tu ești o parte importantă din viața fiecărui om, toți trecem prin tine. Până nu demult ai fost o mare parte din viața mea. Ne-am întâlnit 12 ani, aproape în fiecare zi eram împreuna. Cu siguranță, trebuia să iasă ceva bun din asta. Si, cu sigurantă, a ieșit!

Astazi, vreau sa-ti povestesc despre 5 verbe pe care le-am luat cu mine.

Primul este A învăța, cea mai mare lecție pe care am însușit-o. Să învăț zilnic. De la oameni, din cărți, din greșeli, din artă, din natură, din viață. M-ai învățat să învăț.

M-aș fi bucurat să mergem într-un tempou. Uneori, simțeam că ești obosită și epuizată, școală. Înțeleg că încerci să te modernizezi, dar acum e altfel. Acum … se invata din mers, in ritm nebun, cu flexibilitate maxima! Imperativul timpului este adaptabilitatea. Și, să nu crezi, nu te învinovățesc, doar ca mi-ar fi plăcut să mergem într-un ritm.

Al doilea verb este A fi. Pentru că dintre a fi și a nu fi, mereu o să aleg prima opțiune. Cred că vă întrebați? – a fi cum, sau a fi cine ? A fi autentic, a fi Om. Dar, totuși mă gândesc dacă din grija ta, nu mi-ai tăiat elanul creației și a curajului de a fi autentic? Oare formalitatea, teoria și schemele fixe, pot permite elevului să se afirme, să-și manifeste spiritul creativ, gândirea critică, starea de introspecție, meditația, profunzimea gândului ?

Următorul verb este A visa. Și anume – acea râvnă, ardoare, focul, nebunia de a-ți construi visuri mărețe. E frumos, e tare frumos să ai această abilitate. Ea generează motivație și pasiune în ceea ce faci.

Uneori, visurile mele îți păreau prea îndrăznețe. Îmi spuneai să stau cu picioarele pe pământ.  Iar eu, ca un copil neascultător am găsit alte locuri unde să mă afirm, unde să permit visurilor să traiască.

Al patrulea verb A crede. A fi convinsă în propriile valori și principii de viață. A avea certitudinea că ceea ce mi se întâmplă este corect. A avea curajul de a înțelege că viața e ceva mai mult, că pentru a crede este nevoie să privesc dincolo de pretexte, trebuie mereu să caut Textul, esența.

A deveni. A-mi asuma propriile realizări și a le menține, a-mi asuma succesul și a mă bucura de el. A fi independentă în gândire și în alegeri, a fi autodidactă, a crește pe verticală, în sus. A înțelege că sunt într-o permanentă devenire.

Tu mi-ai creat o lume, mi-ai fost exemplu, mi-ai dăruit atâtea lecții, lecții pentru viață, care acum fac parte din mine.

Iar, cel mai mult îți sunt recunoscătoare pentru Libertatea de a fi. A fi eu, eleva care mereu caută raspunsuri.

Eu am crescut. Aripile mi se desfac și simt viteza vântului prin visurile mele. E timpul. Timpul meu de decolare.

Drag profesor, știu că nu e ușor să fii mereu un exemplu.

Dar, te rog :

să ai atitudine și pozitie fermă ca sa-ți molipsești elevii cu această stare ,

să cercetezi potențialul fiecărui copil și să îi permiți să-și traiască visurile,

 să încurajezi copiii să exceleze, să fie mai buni decât ieri,

să menții echilibrul emoțional – pentru tine, pentru elevi, pentru colegii tăi,

să fii creativ și să abordezi metode noi de învățare,

să te implici în propria ta dezvoltare, astfel îți vei lua și elevii tai de mână – în acestă călătorie de cursa lungă,

să fii sigur că CHEIA transformării în educație este doar la TINE,

să fii profesorul de Mâine pentru elevul de Mâine.

Despre aceste principii se vorbește de mult timp, și noi …. noi deja nu te rugăm, noi îți cerem, noi insistăm și avem mare încredere în tine!

Pentru că acesta e ciclul natural, elevul vine și pleacă, dar tu, profesorule, rămâi acolo, tu ești garantul și certitudinea că lucrurile vor merge bine, în ritmul potrivit. Tu rămâi să ai grijă de școala mea, de școala noastră, de școala viitorului.

Hai să mergem într-un pas, hai să ținem ritmul, hai să creștem, hai să zburăm împreună!

Te iubesc așa cum ești. Îți mulțumesc că m-ai iubit și tu.

Cu dragoste, o elevă.