Cugetări

Despre muguri și oameni

Desculț, cu tălpile albe și cu ochi de albăstrele neivite, a început să-și țese rochia. Grăbită, dar și fără pic de grabă în același timp. Determinată, frumoasă, verde. Lacrimile-i sunt încă reci și rouă se lasă îngândurată pe firele subțiri. Îngheață, dezgheață, îngheață, dezgheață. Dar, iarba aceasta a noastră nu se supără nicicând. S-a înfipt… Citește în continuare Despre muguri și oameni

Cugetări

Uși, chei și flori uscate

Ușa asta mă doare. Încrețită ca un om bătrân, care n-a înțeles nimic despre viață. După ușă, nimeni nu știe ce se află. Doar vânturile reci au mai vizitat casa aceasta. Vânturile și gândurile. Lacăt, lacăt, lacăt. Oare, cheia am pierdut-o prin câmpii, pe dealuri, prin băltoace, prin cerurile mele mici și mari, în care… Citește în continuare Uși, chei și flori uscate